Şcoala Gimnaziala şi Gradiniţa cu program normal Răstoaca

Şcoala Gimnaziala şi Gradiniţa cu program normal Răstoaca

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Proiecte educaţionale



Frumoasa şi bogata   toamnă
·                          Frumosul din natură, manifestat în culori şi forme sonore, are o influenţă binefăcătoare asupra copiilor. Trebuie să-i  învăţăm să observe şi să se apropie cu emoţie de acest spectacol sublim al naturii, astfel încât raţiunea să armonizeze cu sensibilitatea.
·                              Prin crearea unui mediu estetizant, frumosul pătrunde ca un sentiment binefăcător în cele mai adânci zone ale vieţii sufleteşti, răscoleşte emotivitatea, sensibilizează, înviorează.
·                               Menirea noastră, a dascălilor este de a forma şi dezvolta personalitatea copiilor prin frumosul existent în natură, artă, astfel încât să devină consumatori şi creatori de frumos.
 










Pacea este ţelul suprem al tuturor acţiunilor noastre – şi totuşi actele de violenţă şi războaiele par a fi omniprezente. Comportamentul paşnic este, fără indoială, cel mai important scop al educaţiei.
 








1 Decembrie “Ziua Nationala a Romaniei”